Mancare Traditionala din Gran Canaria

Turiştii care au ales să îşi petreacă vacanţa în Gran Canaria nu pot rata bucătăria tradiţională canariană. Aceasta combină cu succes bucătăria spaniolă, cea africană şi cea latino-americană. Ingredientele de bază ale bucătăriei canariene sunt reprezentate de peşte, legume şi fructe proaspete, şi, în general, mâncăruri uşoare, care să nu îngreuneze digestia.

Specialităţi tradiţionale

Tapas este unul dintre cele mai importante elemente ale bucătăriei spaniole. Acesta este, practic, un aperitiv care poate fi servit rece sau cald, şi care se găseşte în aproximativ 12 combinaţii. De regulă, tapas conţine fructe de mare macerate în ulei de măsline, măsline, sos de tomate şi condimente puternice, usturoi, chili sau boia de ardei iute, piper, chimion sau şofran.

Gofio, un fel de patiserie tradiţională din Insulele Canare, este unul dintre cele mai des pregătite alimente de pe insulă. Făcut dintr-un amestec de cereale prăjit şi apoi gătit în fel şi chip, acest fel de mâncare se poate servi atât alături de supe, preparate din carne, cât şi chiar lângă deserturi.

O altă specialitate a bucătăriei este reprezentată de papas arrugadas, cartofi mici, fierţi în coajă în apă sărată şi apoi copţi, serviţi cu sos de piper şi ulei de măsline, alături de diferite feluri de carne.

Cei care adoră preparatele din peşte se vor simţi aici ca în paradis, căci peste tot se serveşte supă de peşte şi sancocho canario, o tocană de cartofi şi peşte, de lângă care nu poate lipsi gofio. Nici mâncătorii de carne nu vor fi nedreptăţiţi, ci, dimpotrivă, vor fi răsfăţaţi cu preparate din carne de iepure, de ied, dar şi vită, pui sau porc.

Brânzeturi

În Gran Canaria există o gamă foarte largă de tipuri de brânză. Există atât brânzeturi preparate industrial, cât şi produse în ferme, fiind făcute din lapte de vacă, de capră, dar şi de oaie. În Gran Canaria oricine va găsi cu siguranţă sortimentul de brânză care este pe placul său, fie că preferă brânza mai sărată sau mai puţin sărată, proaspătă, semi-maturată sau maturată.

Deserturi

Desertul tipic din Gran Canaria este reprezentat de bienmesabe, un amestec care conţine cremă de migdale, miere, ouă şi rom. Fructele tropicale, cum ar fi mango, avocado şi papaya, sunt şi ele foarte căutate, iar bananele prăjite sunt o specialitate ce nu trebuie omisă.

Băuturile

Cei ce preferă vinul ar trebui să reţină că în Gran Canaria această băutură se împarte în vinurile Monte Lentiscal şi Gran Canaria. Vinurile Monte Lentiscal, după cum le spune şi numele, sunt produse în zona munţilor Lentiscal, iar vinurile Gran Canaria sunt produse în celelalte zone ale insulei. Fiecare dintre aceste două categorii de vinuri este compusă din câte 12 mărci comerciale şi cuprinde atât vinuri albe, cât şi roşii.

Pe lânga vinuri, o băutură foarte apreciată în Gran Canaria este romul (rom miel fiind rom cu miere de albine), şi acesta poate fi găsit atât în varianta originală, simplă, cât şi cu diverse arome, printre care banane, cafea, cacao, alune sau chiar miere.

Gran Canaria